Ioan Vida - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Ion Tiucă - procuror Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 673^1 şi 673^8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Săndina Crăciun în Dosarul nr. 1.631/2005 al Curţii de Apel Bacău - Secţia civilă. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 9 februarie 2006 şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a dispus amânarea pronunţării la data de 14 februarie 2006 şi apoi la data de 21 februarie 2006, datorită imposibilităţii constituirii legale a completului de judecată. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 27 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.631/2005, Curtea de Apel Bacău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 673^1 şi 673^8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Săndina Crăciun cu ocazia soluţionării unui recurs civil. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 673^1 şi 673^8 din Codul de procedură civilă limitează accesul liber la justiţie şi soluţionarea echitabilă şi într-un termen rezonabil a cauzei, pe baza unei încheieri de admitere în principiu, care are autoritate de lucru judecat, înaintea judecării cauzei pe fond, prin aceasta creându-se un privilegiu nepermis într-un stat de drept, în favoarea unei părţi procesuale favorizate de încheierea de admitere în principiu. În opinia autorului excepţiei, reglementările criticate contravin şi
art. 3 din Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, prin care s-a statuat că liberul acces la justiţie se realizează numai în respectul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, astfel încât orice excludere care ar avea semnificaţia încălcării egalităţii de tratament juridic este neconstituţională.