Prin Încheierea din 4 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.315/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 64 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, excepţie ridicată de Bahman Naseh Jabadi. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, Autoritatea pentru străini poate stabili dacă o căsătorie este sau nu de convenienţă şi în baza acestei constatări poate refuza cetăţeanului străin prelungirea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României. Calificarea unei căsătorii ca fiind de convenienţă are ca efect declararea nulităţii absolute a acesteia. Or, competentă să constate nulitatea unui act juridic civil este numai instanţa judecătorească, iar nu o autoritate administrativă care exercită rolul unei instanţe extraordinare, aşa cum se întâmplă în cazul dedus judecăţii. Pentru aceste motive, prevederea legală criticată încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 48 alin. (2), art. 53 alin. (1) şi (2) şi ale art. 126 alin. (5). Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că efectele pe care le are stabilirea unei căsătorii ca fiind de convenienţă asupra dreptului de şedere al străinului în România nu pot fi asimilate constatării nulităţii căsătoriei. De asemenea, instanţa apreciază că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea art. 53 din Constituţie, întrucât Autoritatea pentru străini are la dispoziţie o marjă de apreciere în cadrul căreia să analizeze, de la caz la caz, corelaţia dintre importanţa dreptului protejat şi măsurile administrative privind regimul străinilor în România. În conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Guvernul arată că Autoritatea pentru străini nu reprezintă o instanţă specializată, ci o structură specializată, competentă a exercita atribuţiile conferite prin lege în ceea ce priveşte regimul străinilor în România. Printre aceste atribuţii se găseşte şi aceea de prelungire a dreptului de şedere acordat în baza căsătoriei cu un cetăţean român, în funcţie de circumstanţele cauzei.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, prin art. 82 oferă însă posibilitatea solicitantului de a ataca în justiţie, în faţa curţii de apel, dispoziţia de părăsire a teritoriului emisă de Autoritatea pentru străini. Se susţine că stabilirea unei căsătorii ca fiind de convenienţă, de către această autoritate, nu echivalează cu nulitatea absolută şi nu reprezintă o restrângere a drepturilor sau a libertăţilor, ci are ca finalitate prevenirea efectelor încheierii unor căsătorii exclusiv pentru a obţine dreptul de şedere pe teritoriul României. Avocatul Poporului observă că dispoziţiile legale criticate stabilesc doar elementele pe baza cărora o căsătorie este considerată a fi de convenienţă şi în funcţie de care Autoritatea pentru străini este cea care decide prelungirea sau nu a şederii temporare în România. Instanţa de judecată este cea care pronunţă nulitatea căsătoriei atunci când încheierea acesteia a fost determinată de urmărirea altor scopuri decât cele specifice căsătoriei. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile
art. 64 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: "(2) Elementele pe baza cărora se poate stabili faptul că o căsătorie este de convenienţă pot fi următoarele: a) coabitarea matrimonială nu există; b) soţii nu s-au întâlnit niciodată înaintea căsătoriei; c) lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie;