Inapoi la Cautare

DECIZIE 1277 /2010


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21-24 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 01.12.2021, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (01.12.2021) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

    Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.100D/2010 la Dosarul nr. 1.098D/2010.

    Reprezentanţii părţilor prezente şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării.

    Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.100D/2010 la Dosarul nr. 1.098D/2010, care este primul înregistrat.

    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţilor prezente, care, în esenţă, susţine că o clauză de neconcurenţă este încheiată în interesul ambelor părţi, şi nu numai în cel al angajatorului; se arată că o atare clauză impune plata de către angajator a unei despăgubiri către angajatul căruia îi este limitat dreptul la muncă. De asemenea, se arată că nivelul acestei despăgubiri se stabileşte şi în funcţie de pregătirea profesională a acestuia sau a ariei geografice în care clauza îşi produce efectele. Pentru toate aceste motive, se solicită respingerea excepţiei.

    Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

                                     CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

    Prin încheierile din 25 ianuarie 2010, pronunţate în dosarele nr. 21.769/3/2009 şi nr. 26.903/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21-24 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Softwin" - S.R.L. din Bucureşti în cauze având ca obiect obligarea sa la plata indemnizaţiilor lunare rezultate din încheierea unor clauze de neconcurenţă.

    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate au fost instituite în favoarea angajatorului ca instrument de protecţie a intereselor sale. Clauza de neconcurenţă face obiectul unei negocieri, astfel încât pentru încheierea sa trebuie să se întâlnească voinţa concordantă a ambelor părţi, atât cea a angajatorului, cât şi a angajatului. În practică, se susţine că impunerea unei astfel de clauze la angajare nu este de dorit din moment ce angajatorul nu poate determina dacă va avea sau nu nevoie la încetarea relaţiilor de muncă de aplicarea sa, necunoscând pe deplin capacităţile intelectuale ale viitorului angajat. De asemenea, semnarea unei atari clauze pe perioada derulării raporturilor de muncă este improbabilă, angajatul fiind reticent a mai încheia orice fel de act adiţional la contractul de muncă ce i-ar impune obligaţii suplimentare.

    Se susţine că, în cazul în care ambele părţi au consimţit la încheierea unei astfel de clauze, angajatorul trebuie să păstreze dreptul de a renunţa la aplicarea sa şi, deci, să o denunţe în mod unilateral în orice moment atât timp cât clauza nu îi mai este utilă. O atare poziţie este justificată de faptul că interesul încheierii clauzei aparţine în mod exclusiv angajatorului. Mai mult, se apreciază că, în situaţia în care angajatorul îşi restrânge activitatea sau îşi schimbă profilul activităţii, apare ca fiind inutilă menţinerea clauzei.

    Se arată că dreptul potenţial al salariatului de a invoca menţinerea clauzei de neconcurenţă în condiţiile în care angajatorul nu mai are acest interes reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză. Toate acestea aduc atingere art. 135 din Constituţie privind economia.

    Totodată, sunt considerate încălcate prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât numai la cererea salariatului, respectiv a inspectoratului teritorial pentru muncă, şi nu şi a angajatorului, instanţa de judecată poate diminua efectele clauzei menţionate.

    Nu în ultimul rând, este amintit faptul că, datorită situaţiei economice actuale, salariile angajaţilor au cunoscut o scădere şi de 50% faţă de anii anteriori, astfel încât menţinerea în plată a unei despăgubiri foarte mari rezultate dintr-o clauză de neconcurenţă este foarte costisitoare pentru fostul angajator.

    Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată.

    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

<   1   2   3   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic