3. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 3.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 6 septembrie 2013 pe rolul Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă, reclamantul G.E. a chemat în judecată pe pârâta Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului său marca Volkswagen Golf fără a mai plăti timbrul de mediu prevăzut de
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 şi de art. 7 alin. (1) lit. j) din
Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu completările ulterioare. În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că a achiziţionat autovehiculul, înmatriculat ultima dată pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene (Germania) şi, pentru a înmatricula autoturismul în România, i se solicită achitarea timbrului de mediu prevăzut de
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, iar, prin Adresa din 2 septembrie 2013, pârâta i-a comunicat refuzul de a da curs cererii sale de înmatriculare fără plata timbrului de mediu. 3.2. Hotărârea primei instanţe Prin Sentinţa civilă nr. 4.719 din 13 decembrie 2013, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că timbrul de mediu este datorat în temeiul
art. 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, nu poate fi primită susţinerea referitoare la existenţa unei discriminări şi instanţa de contencios nu are competenţa de a aprecia asupra legalităţii unui act normativ emis de Guvern şi aprobat prin lege de Parlamentul României, rolul instanţei fiind acela de a verifica numai conformitatea actelor administrative cu actele normative superioare în organizarea executării/executarea cărora sunt date. 3.3. Recursul declarat de reclamant Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Constanţa, reclamantul a formulat recurs. Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a formulat atât cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în privinţa chestiunii de drept care face obiectul acţiunii, cât şi cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în privinţa incompatibilităţii dispoziţiilor cuprinse în
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 în raportare la dreptul comunitar. 3.4. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa cu nr. 8.064/118/2013. Prin Încheierea din 17 aprilie 2014, Curtea de Apel Constanţa a admis cererea formulată de reclamant şi, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind caracterul discriminatoriu al dispoziţiilor cuprinse în
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 în raport cu dispoziţiile comunitare cu care intră în conflict. Totodată, Curtea de apel a prorogat soluţionarea cererii recurentului de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene până după pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. 4. Normele de drept indicate în cuprinsul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Dispoziţiile legale indicate de instanţa de trimitere în cuprinsul sesizării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt următoarele:
Art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013: "Art. 4. - Obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel: