Acsinte Gaspar - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 53 din Legea fondului funciar nr. 18/1991,
art. 30 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale
Legii nr. 169/1997 şi ale
art. 3 din Titlul X "Circulaţia juridică a terenurilor" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente , excepţie ridicată de Doris Ispan, Doris Mirela Suciu-Ispan şi Michael Ispan în Dosarul nr. 533/30/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate privind
art. 53 din Legea nr. 18/1991. Pentru celelalte prevederi de lege criticate, pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă, întrucât autorii excepţiei nu au formulat critici de neconstituţionalitate. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 14 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 533/30/2007, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 53 din Legea fondului funciar nr. 18/1991,
art. 30 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale
Legii nr. 169/1997 şi ale
art. 3 din Titlul X "Circulaţia juridică a terenurilor" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.