Inapoi la Cautare

DECIZIE 113214 /2006


privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Comerciale "Mondial Assurances" - S.A.


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 01.07.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (01.07.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC


    Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală nr. 14045240 din 1 iulie 2001, reprezentată legal de preşedinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum şi al art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,

    în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, adoptată în şedinţa din 18 ianuarie 2006, conform prevederilor art. 4 alin. (22)-(24^1) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul căreia a fost analizată documentaţia aferentă Notei nr. 124.099 din 11 ianuarie 2006, s-a hotărât retragerea autorizaţiei de desfăşurare a activităţii de asigurare a Societăţii Comerciale "Mondial Assurances" - S.A., cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Nicolae Bălcescu nr. 33, sc. A, et. 3, ap. 23, sectorul 1, înregistrată la oficiul registrului comerţului cu nr. J40/12621/19.05.1992, cod unic de înregistrare 338363, reprezentată legal de domnul Cristian Ilarian, în calitate de administrator/director,

    avându-se în vedere următoarele motive de drept şi de fapt:

    Conform prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, "Capitalul social vărsat şi fondul de rezervă liberă vărsat [...] se vor actualiza periodic prin norme de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor".

    Potrivit Ordinului preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.105/2005 pentru modificarea şi completarea Normelor privind actualizarea limitei minime a capitalului social vărsat al asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.109/2004, societăţile de asigurare aveau obligaţia să îşi actualizeze capitalul social vărsat, până la data de 31 decembrie 2005, la următoarele valori:

    a) 5.000.000 lei (RON) pentru activitatea de asigurări generale, exceptând asigurările obligatorii;

    b) 8.000.000 lei (RON) pentru activitatea de asigurări generale;

    c) 8.000.000 lei (RON) pentru activitatea de asigurări de viaţă;

    d) suma valorilor prevăzute la lit. a) şi c) sau b) şi c), după caz, în funcţie de activităţile de asigurare desfăşurate.

    Faţă de prevederile legale sus-menţionate, deşi Societatea Comercială "Mondial Assurances" - S.A. are în obiectul de activitate practicarea activităţii de asigurări generale, capitalul social pentru care societatea a făcut dovada înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului al Municipiului Bucureşti este în cuantum de 1.500.000 lei (RON), deci sub limita minimă de 5.000.000 lei (RON), prevăzută pentru această categorie de Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.105/2005 pentru modificarea şi completarea Normelor privind actualizarea limitei minime a capitalului social vărsat al asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.109/2004.

    Având în vedere faptul că până la termenul stabilit de dispoziţiile legale sus-menţionate, şi anume 31 decembrie 2005, societatea de asigurare nu a depus dovada majorării capitalului social în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale pct. 1 al articolului unic din Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.105/2005 pentru modificarea şi completarea Normelor privind actualizarea limitei minime a capitalului social vărsat al asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.109/2004, faptă ce constituie contravenţie conform art. 39 alin. (2) lit. g) şi se sancţionează în condiţiile şi potrivit art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât, în şedinţa din 18 ianuarie 2006, retragerea autorizaţiei de desfăşurare a activităţii de asigurare a Societăţii Comerciale "Mondial Assurances" - S.A.

    Pentru aceste motive, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România, în temeiul art. 4 alin. (1), al art. 8 alin. (2) lit. a) şi al art. 14 alin. (1) lit. f), coroborate cu art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi al pct. 4 al articolului unic din Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.105/2005 pentru modificarea şi completarea Normelor privind actualizarea limitei minime a capitalului social vărsat al asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.109/2004,

    emite următoarea decizie:

    ART. 1

    În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale pct. 4 al articolului unic din Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.105/2005 pentru modificarea şi completarea Normelor privind actualizarea limitei minime a capitalului social vărsat al asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.109/2004, se retrage Autorizaţia de funcţionare nr. 47 din 20 noiembrie 2001 a Societăţii Comerciale "Mondial Assurances" - S.A., cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Nicolae Bălcescu nr. 33, sc. A, et. 3, ap. 23, sectorul 1, înregistrată la oficiul registrului comerţului cu nr. J40/12621/19.05.1992, cod unic de înregistrare 338363, reprezentată legal de domnul Cristian Ilarian, în calitate de administrator/director.
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic