Inapoi la Cautare

DECIZIE 1056 /2007


referitoare la constituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 12.08.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (12.08.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



    În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Preşedintele României, la data de 12 octombrie 2007, a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate.

    Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 9.653 din 12 octombrie 2007 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.434A/2007.

    Motivele sesizării de neconstituţionalitate sunt următoarele:

    Legea criticată reglementează creşteri salariale, prin mărirea coeficienţilor de multiplicare la calculul salariului cu procente cuprinse între 85% şi 186%, creşteri salariale de care ar urma să beneficieze personalul din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate. Aceeaşi lege majorează coeficienţii de multiplicare pentru funcţii de execuţie ce determină creşterea salariului cu procente cuprinse între 186% şi 204% şi acordă alte sporuri.

    Preşedintele României consideră că legea ce face obiectul sesizării a fost adoptată cu încălcarea art. 138 alin. (5) din Constituţie, privind bugetul public naţional, potrivit căruia "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare". Astfel, legea a fost promovată fără prezentarea surselor de finanţare şi ea nu face referire nici în cuprinsul expunerii de motive cu privire la măsura în care ar fi afectaţi indicatorii macroeconomici odată cu intrarea în vigoare a legii.

    Autorul sesizării mai arată că aceeaşi lege încalcă "şi art. 15 alin. (1) din Legea finanţelor publice nr. 500/2002, republicată, care prevede: «În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, trebuie să se prevadă şi mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creşterea cheltuielilor. În acest scop Guvernul, prin ordonatorii principali de credite în domeniul cărora se iniţiază proiecte de acte normative şi Ministerul Finanţelor Publice, va elabora fişa financiară, care se ataşează la expunerea de motive sau la nota de fundamentare, după caz, şi care va fi actualizată în concordanţă cu eventualele modificări intervenite în proiectul de act normativ»."

    În sprijinul sesizării de neconstituţionalitate, autorul acesteia invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 666 din 16 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 31 iulie 2007, prin care s-au constatat ca fiind neconstituţionale prevederile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, deoarece nu erau prevăzute sursele de finanţare pentru acordarea unor sporuri pentru anumite categorii de personal didactic.

    În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate.

    Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/4.448 din 17 octombrie 2007, punctul său de vedere, în care se arată următoarele:

    Cu privire la susţinerea că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie se arată că acestea se corelează cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora, dacă o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, este obligatorie solicitarea informării de la Guvern.

    În privinţa propunerilor legislative cu impact bugetar, iniţiatorii acestora au obligaţia ca în temeiul art. 138 alin. (5) din Constituţie să prevadă sursele bugetare. Indicarea surselor bugetare este o obligaţie procedurală, de ordin formal, asupra căreia Guvernul este chemat să se pronunţe, precum şi "fiecare Cameră în parte". Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, Guvernul include evaluările implicaţiilor bugetare în fişa financiară care se ataşează la expunerea de motive a proiectului de lege, urmând ca asupra acestora să se pronunţe cele două Camere ale Parlamentului.

    Or, iniţiatorii legii criticate au precizat că sursele bugetare necesare finanţării cheltuielilor se vor alimenta din taxele consulare şi de urgenţă încasate de reprezentanţele diplomatice. Costurile financiare ce vor fi determinate de creşterile salariale vor putea fi acoperite dat fiind că veniturile realizate din asemenea taxe vor avea un curs ascendent, în contextul integrării României în Uniunea Europeană.

    Aşa cum rezultă din dosarul legislativ al legii criticate, Biroul permanent al Senatului a solicitat punctul de vedere al Guvernului, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie. Guvernul nu a susţinut adoptarea legii pentru că aceasta are în vedere creşteri salariale doar pentru o categorie de persoane, dar nu a obiectat asupra surselor de finanţare propuse de iniţiatori.

    În punctul său de vedere, preşedintele Camerei Deputaţilor mai arată că legea criticată a făcut obiectul unei cereri de reexaminare formulate de Preşedintele României la data de 19 iulie 2007, care a fost respinsă de cele două Camere ale Parlamentului, având un conţinut identic cu sesizarea de neconstituţionalitate.

1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic