având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 1 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.644/2005, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 7 din Legea nr. 543/2002, excepţie ridicată de inculpatul Gheorghe Vizitiu în dosarul menţionat. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât creează o situaţie mai grea inculpaţilor condamnaţi definitiv cărora li s-a acordat suspendarea executării pedepsei şi care în cursul termenului de încercare beneficiază de graţiere şi care săvârşesc apoi o nouă faptă penală cu intenţie (care atrage o nouă condamnare), întrucât aceştia pierd şi beneficiul graţierii, dar şi avantajul suspendării condiţionate. Spre deosebire de aceştia, cei condamnaţi la închisoare cu suspendarea executării pedepsei şi care au beneficiat de graţiere sunt mai avantajaţi, deoarece termenul de încercare este de 2 ani. Tribunalul Iaşi consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţia de lege criticată nu stabileşte discriminări, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, fără nici o deosebire. În conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată, întrucât compararea condiţiilor unei legi de graţiere cu cele ale suspendării condiţionate nu se poate justifica, deoarece ambele instituţii sunt facultăţi ale legiuitorului, respectiv judecătorului, şi nu drepturi absolute, ci doar vocaţii ale persoanei condamnate. Avocatul Poporului şi-a exprimat punctul de vedere în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Apreciază că prevederile
art. 7 din Legea nr. 543/2002 nu aduc atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât se aplică în mod egal tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei juridice, fără a se face nici o diferenţiere în cadrul acestei categorii. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile
art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002, care au următorul conţinut: "Persoanele graţiate care, în curs de 3 ani, săvârşesc cu intenţie o infracţiune vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune, şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate sunt contrare principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile
art. 7 din Legea nr. 543/2002 stabilesc consecinţele comiterii unor noi fapte antisociale de către persoanele care au beneficiat de graţiere. Graţierea colectivă constituie un act de clemenţă, exercitat de Parlament în temeiul prerogativelor sale constituţionale şi conform politicii penale a statului.