Inapoi la Cautare

DECIZIE 1002 /2007


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 23.09.2021, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (23.09.2021) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC


    Prin încheierile din 30 mai 2007, pronunţate în dosarele nr. 4.097/325/2006, 12.494/325/2006 şi 12.587/325/2006, prin încheierile din 27 iunie 2007, pronunţate în dosarele nr. 12.723/325/2006 şi 3.076/325/2007, prin încheierile din 18 iulie 2007, pronunţate în dosarele nr. 11.120/325/2006 şi 12.585/325/2006, prin încheierile din 5 septembrie 2007, pronunţate în dosarele nr. 11.462/325/2006 şi 3.996/325/2007, prin încheierile din 19 septembrie 2007, pronunţate în dosarele nr. 57/325/2006 şi 12.171/325/2006, prin încheierile din 26 septembrie 2007, pronunţate în dosarele nr. 420/295/2007, nr. 421/295/2007, nr. 2.800/325/2007, nr. 3.347/325/2007, nr. 5.383/230/2007, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată din oficiu de instanţa judecătorească.

    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Tribunalul Timiş - Secţia civilă arată că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, încălcând prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) care consacră principiul nediscriminării, art. 21 privind liberul acces la justiţie şi ale art. 44 referitoare la garantarea proprietăţii private. Astfel, în primul rând, beneficiul legii reparatorii este subsumat întrunirii condiţiei cetăţeniei române pentru persoana îndreptăţită să solicite reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafeţele de terenuri agricole sau terenuri cu destinaţie forestieră, contravenind în această manieră principiului nediscriminării consacrat de Legea fundamentală. În al doilea rând, dreptul subiectiv conferit de legea reparatorie specială se cere a fi valorificat într-un termen substanţial a cărui expirare atrage inevitabil sancţiunea decăderii, deci face imposibilă realizarea dreptului pretins. Or, în condiţiile în care termenul pentru declanşarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate a expirat în anul 2005, foştii proprietari de terenuri, în prezent cetăţeni străini, nu mai pot beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de care au fost spoliaţi în perioada comunistă, împrejurare ce determină, în opinia instanţei, încălcarea principiului constituţional referitor la garantarea proprietăţii private.

    În al treilea rând, în ceea ce îi priveşte pe moştenitorii legali ai foştilor proprietari, instanţa apreciază că, în cazul lor, nu pot fi aplicabile concluziile Deciziei nr. 408 din 7 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.054 din 15 noiembrie 2004, prin care Curtea Constituţională a reţinut că voinţa legiuitorului constituţional, potrivit căreia cetăţenii străini şi apatrizi pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor prin moştenire legală, nu permite decât o interpretare univocă, norma fiind de imediată aplicare, respectiv numai pentru situaţiile în care succesiunea în legătură cu care se exercită calitatea de moştenitori legali s-a deschis după intrarea în vigoare a Constituţiei revizuite. O astfel de interpretare a Constituţiei încalcă principiul constituţional al liberului acces la justiţie, întrucât condiţionează posibilitatea de a accede la beneficiul legii reparatorii de un fapt juridic - decesul autorului petiţionarului.

    Pe de altă parte, dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 18/1991 creează o situaţie discriminatorie între persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate, în condiţiile legii fondului funciar şi cele îndreptăţite la retrocedarea imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001. Astfel, dacă în cazul Legii nr. 10/2001, cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi un drept special de folosinţă asupra imobilelor, care, după redobândirea cetăţeniei române, se poate transforma în drept de proprietate, în domeniul de aplicare a Legii nr. 18/1991, cetăţenii străini sau apatrizi - foşti proprietari ai terenurilor solicitate sau moştenitori ai acestora nu dobândesc nimic. Mai mult, dacă imobilele care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 au fost preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptăţite, indiferent de cetăţenie, îşi păstrează calitatea de proprietar avută în momentul preluării.

    Această discriminare între categoriile de cetăţeni care îşi întemeiază pretenţiile pe dispoziţiile celor două legi reparatorii, ambele având o ipoteză comună - deposedarea abuzivă de proprietatea imobiliară în regimul comunist, nu îşi poate găsi fundamentare şi justificare în nicio prevedere legală internă.

    În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

    Guvernul apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia nr. 630/2007, prin care Curtea Constituţională a respins critica cu un atare obiect.

    Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.

    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

                          CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, text de lege care are următorul conţinut: "Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, precum şi foştii cetăţeni români care şi-au redobândit cetăţenia română, indiferent dacă şi-au stabilit sau nu domiciliul în ţară, pot face cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafeţele de terenuri agricole sau terenuri cu destinaţie forestieră, prevăzute la art. 45, care le-au aparţinut în proprietate, dar numai până la limita prevăzută la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de familie, pentru terenurile agricole, şi nu mai mult de 30 ha de familie, pentru terenurile cu destinaţie forestieră, în termenul, cu procedura şi în condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (3)-(9)."

    Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 privind liberul acces la justiţie şi ale art. 44 referitoare la garantarea proprietăţii private.

    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate, s-a pronunţat prin Decizia nr. 630 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007. Cu acel prilej s-a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 18/1991 au ca scop reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestuia, în favoarea foştilor cooperatori, a moştenitorilor acestora şi a altor persoane care, la data intrării în vigoare a legii, nu aveau calitatea de proprietari asupra terenurilor care constituie fondul funciar al României. Dreptul de proprietate al acestor persoane este reconstituit sau, după caz, constituit, în temeiul şi în condiţiile legii. În acest context, legea prevede categoriile de persoane îndreptăţite a formula cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, dispoziţiile art. 48 stabilind posibilitatea de a solicita reconstituirea şi pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, precum şi pentru foştii cetăţeni români care şi-au redobândit cetăţenia română, indiferent dacă şi-au stabilit sau nu domiciliul în ţară. Aşadar, având în vedere obiectul de reglementare al legii - proprietatea funciară - şi scopul declarat al acesteia - retrocedarea către foştii proprietari sau moştenitorii acestora a dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de cooperativele agricole de producţie sau de către stat -, reglementarea condiţiilor în care operează această retrocedare, inclusiv sub aspectul persoanelor îndreptăţite, constituie opţiunea legiuitorului, condiţionarea exercitării dreptului de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de calitatea de cetăţean român reprezentând o astfel de opţiune, care este pe deplin constituţională.
<   1   2   3   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic