În temeiul
art. 1, alin. 2 din Legea nr. 130/1996, al prevederilor
Legii nr. 256/2001 şi al
Legii nr. 54/2003, părţile contractante sunt: A. Angajatorii, prin Federatia patronala din Industria Materialelor de Constructii "PATROMAT", care indeplineste condiţiile de reprezentativitate prevăzute de lege la art. 16 conform hotărârii judecătorești - sentinta civila nr. 15/FED pronunţată în sedinta publică din 20.04.2006 din Dosar nr. 12346/3/2006, prin reprezentantii stabiliti prin Decizia nr. 1/10.05.2006 sunt persoane juridice înmatriculate sau persoane fizice autorizate, potrivit legii, care administreaza şi utilizeaza capitalul, indiferent de natura acestuia, în scopul obtinerii de profit, în condiţii de concurenta, şi care angajează munca salariata. B. Salariaţii, prin Federatia Generală a Sindicatelor FAMILIA, care indeplineste condiţiile de reprezentativitate prevăzute de
Legea nr. 130/1996, art. 17, alin. b, conform hotărârii judecătorești - sentinta civila nr. 9/22.12.2004 din Dosar nr. 8/Rep./2004, prin reprezentantii stabiliti prin decizia nr. 216 din 8.05.2006.
CAP. I Dispozitii generale
ART. 1 (1) Părţile contractante recunosc şi accepta pe deplin ca sunt egale şi libere în negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramura şi se obliga să respecte în totalitate prevederile acestuia. (2) Angajatorul recunoaste libera exercitare a dreptului sindical conform legislaţiei naţionale, pactelor, tratatelor şi convenţiilor internationale la care România este parte, precum şi libertatea de opinie a fiecarui angajat în legătură cu relatiile de muncă. (3) Salariaţii recunosc dreptul angajatorilor de a-şi exercită toate atribuţiile, conform legislaţiei naţionale, pactelor, tratatelor şi convenţiilor internationale la care România este parte.
ART. 2 (1) Prevederile prezentului contract colectiv de muncă se aplică în unitatile nominalizate în Anexa nr. 1, indiferent de forma de organizare, de provenienţă capitalului şi de modul de finanţare. (2) În vederea negocierii contractelor colective de muncă la nivel de unităţi, Federatia sindicala semnatara are obligaţia de a incunostinta în scris Federatia Patronala semnatara despre organizaţiile sindicale afiliate, cărora li se aplică clauzele prezentului contract colectiv de muncă la nivel de ramura, iar Federatia "PATROMAT" va incunostinta în scris Federatia Generală a Sindicatelor "FAMILIA", de societăţile comerciale afiliate, cărora li se aplică clauzele prezentului contract.
ART. 3 Contractul colectiv de muncă la nivel de ramura se incheie pe o perioadă de 2 ani. Anual se vor negocia salariile, durata timpului de muncă, programul de lucru şi condiţiile de muncă, conform prevederilor
Legii nr. 130/1996.