CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 1 (1) Furnizorii şi casele de asigurări de sănătate, aflaţi în relaţie contractuală, au obligaţia să respecte prevederile contractului-cadru şi ale normelor. (2) Nerespectarea obligaţiilor contractuale de către părţi conduce la aplicarea măsurilor prevăzute în contractul-cadru şi în contractele de furnizare de servicii medicale, respectiv de medicamente în tratamentul ambulatoriu şi de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale, încheiate între furnizori şi casele de asigurări de sănătate.
ART. 2 (1) Modelele de contract pentru furnizarea de servicii medicale, de medicamente în tratamentul ambulatoriu şi de dispozitive medicale sunt prevăzute în norme. (2) Utilizarea acestor modele de contract este obligatorie; în cuprinsul contractelor pot fi prevăzute clauze suplimentare, negociate între părţile contractuale, în limita prevederilor legale în vigoare.
ART. 3 (1) Casele de asigurări de sănătate comunică termenele de depunere a cererilor însoţite de documentele prevăzute de actele normative în vigoare, necesare încheierii şi negocierii contractelor de furnizare de servicii medicale, de medicamente în tratamentul ambulatoriu şi de dispozitive medicale, prin afişare la sediul instituţiei, publicare pe pagina web a acesteia, anunţ în mass-media. (2) În cazul în care furnizorii de servicii medicale şi de medicamente depun cererile însoţite de documentele prevăzute de actele normative în vigoare, necesare încheierii şi negocierii contractelor la alte termene decât cele stabilite şi comunicate de către casele de asigurări de sănătate, şi nu participă la negocierea şi încheierea contractelor în termenul stabilit de către acestea, furnizorii respectivi nu vor mai desfăşura activitate în sistemul de asigurări sociale de sănătate până la termenul următor de contractare, cu excepţia situaţiilor ce constituie cazuri de forţă majoră, confirmate de autoritatea publică competentă, potrivit legii, şi notificate de îndată casei de asigurări de sănătate.
ART. 4 (1) Casele de asigurări de sănătate au obligaţia să deconteze în limita şi la termenele stabilite în contracte contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale. (2) Refuzul caselor de asigurări de sănătate de a deconta unele servicii raportate ca realizate conform contractelor se poate face numai prin prezentarea în scris a cauzelor care au condus la acesta, cu precizarea explicită a temeiului legal care a stat la baza refuzului. (3) Litigiile dintre furnizori şi casele de asigurări de sănătate se soluţionează de Comisia de Arbitraj organizată conform reglementărilor legale în vigoare sau, după caz, de către instanţele de judecată.