ART. 1 În conformitate cu prevederile
Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 3 martie 2008, o monedă din aur, o monedă din argint şi o monedă din tombac cuprat, dedicate poetului latin Publius Ovidius Naso, de la a cărui exilare la Tomis se împlinesc în acest an două milenii.
ART. 2 (1) Caracteristicile monedei din aur sunt următoarele: ● valoare nominală: 100 lei; ● material: aur 900 la mie; ● greutate: 6,452 g; ● formă: rotundă; ● diametru: 21 mm; ● calitate: proof; ● margine: zimţată. Aversul conţine, în centru, valoarea nominală, inscripţionată pe două rânduri - "LEI 100", dedesubt, stema României, totul înconjurat de o cunună din frunze de laur; în jumătatea inferioară, inscripţia în arc de cerc "ROMÂNIA". Reversul prezintă, în centru, bustul poetului Publius Ovidius Naso, reprodus după statuia sa de la Constanţa, în dreapta, anul emisiunii, "2008", subliniat de o ghirlandă, de jur împrejur textele "PUBLIUS OVIDIUS NASO", în partea de sus, şi "● A.D. VIII ● TOMIS ● A.D. XVII ●", în partea de jos. (2) Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele: