CAP. III Timpul de muncă şi timpul de odihnă Din
art. 15, alin. (2), se elimină următorul text: "... inclusiv cea din zilele de sărbători legale ce nu depăşeşte 120 de ore/salariat/an; munca suplimentară ce depăşeşte 120 de ore/salariat/an se va plăti cu un spor de 80% din salariul de bază". La
art. 16 se introduce alin. (6) cu următorul text: "(6) Durata normală a timpului pentru salariatul în regim de noapte nu poate depăşi o medie de 8 ore/zi, calculată pe o perioadă de referinţă de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal."
Art. 20, alin. (1), litera a), se completează cu: "... din localitatea unde se află în concediu, pentru el şi familia sa (soţ/soţie, copii)."
CAP. IV Salarizarea şi alte drepturi băneşti
Art. 29 se modifică astfel: "(2) Părţile convin ca salariul de bază minim pe ramura mass-media să fie echivalentul salariului minim stabilit prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, majorat cu 25%.(3) Oricare modificare ulterioară a salariului minim stabilit prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional va determina în mod corespunzător modificarea salariului minim la nivel de ramură mass-media cu 25%." La
art. 29 se introduce alin. (4) cu următorul text: "(4) Se stabilesc următorii coeficienţi minimi de ierarhizare, pentru următoarele categorii de salariaţi: