D. Membrii Consiliului director vor funcţiona din momentul numirii lor până la data de 31 decembrie a anului următor şi vor fi eligibili pentru un al doilea mandat. Totuşi, la încheierea a două mandate consecutive în Consiliu, membrii pot fi realeşi doar după un interval de un an, cu excepţia membrilor guvernamentali români şi americani, care nu vor face obiectul unor asemenea restricţii. Posturile devenite vacante prin încheierea misiunii, mutarea reşedinţei în afara României, demisie sau alte motive vor fi ocupate în conformitate cu procedura de numire stabilită în acest articol. Membrii nu vor primi indemnizaţii, dar Consiliul poate autoriza plata cheltuielilor necesare pentru participarea la întâlnirile sale şi pentru îndeplinirea altor îndatoriri oficiale încredinţate de acesta. E. Fiecare membru al Consiliului director va avea un vot. Deciziile Consiliului director vor fi luate cu majoritate de voturile exprimate. În caz de balotaj, preşedintele va beneficia de un al doilea vot, care va fi decisiv. Cvorumul pentru şedinţe va fi compus din 6 membri, cel puţin 3 de fiecare parte. F. Dintre membrii Consiliului director vor fi numiţi un trezorier şi un trezorier supleant şi vor răspunde de supravegherea resurselor financiare ale Comisiei. Până la realizarea unei parităţi a contribuţiilor celor două guverne, trezorierul va fi un cetăţean sau resortisant american, iar trezorierul supleant va fi un cetăţean român. De îndată ce paritatea va fi realizată, trezorierul şi trezorierul supleant pot fi ori un cetăţean român ori un cetăţean sau resortisant american, numirea lor fiind făcută de Consiliul director. G. Consiliul director va adopta regulamentul de funcţionare şi va institui comitetele pe care le va considera necesare. H. Consiliul director va numi un director executiv sau manager, care va administra activitatea Comisiei. Directorul executiv va angaja personalul administrativ şi de secretariat, în funcţie de necesităţi. I. Comisia va funcţiona în Bucureşti, dar şedinţele Consiliului director sau ale comitetelor acesteia pot fi ţinute şi în alte localităţi din România, după cum stabileşte Consiliul director. J. Consiliul director revizuieşte şi stabileşte periodic, fie la recomandarea directorului executiv, fie din iniţiativă proprie, numărul angajaţilor şi nivelul de salarizare al acestora.
ART. 3 A. Sub conducerea Consiliului director, Comisia îşi exercită, în limita prevederilor prezentului acord, autoritatea pentru îndeplinirea obiectivelor acestui acord, după cum urmează: 1. Planifică, adoptă şi îndeplineşte programele de schimburi în domeniul învăţământului, în conformitate cu prevederile prezentului acord şi pe baza intereselor şi necesităţilor ambelor părţi. 2. Pregăteşte în fiecare an o propunere cuprinzătoare care detaliază anvergura programelor pentru anul financiar următor, domeniile academice prioritare, categoriile de burse şi alte indicaţii generale, pentru a fi supusă aprobării părţilor. 3. Coordonează în fiecare an pregătirea anunţurilor şi instrucţiunilor de înscriere la concursul public organizat la nivel naţional în România, cu caracter deschis şi bazat pe criterii de competenţă, stabilind detaliile programului pentru anul respectiv, inclusiv procedura de distribuire a formularelor de înscriere şi de depunere a acestora la Comisie. 4. Instituie un sistem de evaluare a meritelor academice ale cererilor primite de la candidaţii români şi recomandă Comitetului de Burse pentru Străinătate "J. William Fulbright" din Statele Unite ale Americii studenţi, stagiari, cercetători, profesori de şcoală, preparatori, cadre universitare, artişti şi specialişti, care sunt cetăţeni ai României, provenind din instituţii universitare şi organizaţii profesionale din România, pentru participare la anumite programe. 5. Examinează nominalizările de candidaţi americani, cetăţeni şi resortisanţi ai Statelor Unite ale Americii, pentru burse de studiu, cercetare, predare şi alte activităţi educaţionale în România şi transmite universităţilor interesate şi altor instituţii româneşti nominalizările făcute pe baza unui concurs public cu caracter deschis, la nivel naţional, bazat pe merit, în Statele Unite ale Americii, organizat de agenţii competente autorizate în acest scop. 6. Recomandă Comitetului de Burse pentru Străinătate "J. William Fulbright", precum şi instituţiilor şi organizaţiilor competente din România criteriile şi condiţiile pentru selectarea participanţilor la programe, pe care le consideră necesare în vederea îndeplinirii scopurilor şi obiectivelor prezentului acord.