În temeiul prevederilor
art. 70 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale
art. 94 alin. (13) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, ale
art. 2 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale
art. 7,
10 şi
228 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin
Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere raportul Comisiei de validare, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC Se validează mandatul de deputat al doamnei Hărătău Elena, declarată supleant la alegerile din 11 decembrie 2016 în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău, pe lista Partidului Social Democrat, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Vlase Petru Gabriel. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 9 iulie 2018, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, FLORIN IORDACHE Bucureşti, 9 iulie 2018. Nr. 44. -----