Inapoi la Cautare

DECIZIE 8 /2016


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 19.06.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (19.06.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	
     Augustin Zegrean        - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Andreea Costin - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de A-R Halicilik Turizm San. Ve TIC. A.Ş., din Denizli, Turcia, în Dosarul nr. 5.764/279/2014 al Judecătoriei Piatra-Neamţ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 947D/2015.

    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, partea Rodica Ileana Gurău a depus note scrise prin care prezintă aspecte legate de fondul cauzei.

    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că respectivul caz de competenţă teritorială alternativă reglementat de art. 113 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă reprezintă o protecţie a consumatorului prezumat a avea o poziţie mai slabă din punct de vedere economic şi al accesului la informaţii decât profesionistul, astfel că i s-a acordat dreptul de a alege între instanţele deopotrivă competente. Faţă de aceste considerente apreciază că principiile fundamentale invocate în cauză nu au fost încălcate şi formulează concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

                            CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

    5. Prin Încheierea din 22 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.764/279/2014, Judecătoria Piatra-Neamţ a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de A-R Halicilik Turizm San. Ve TIC. A.Ş., din Denizli, Turcia, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii consumatorului de anulare a unui contract de vânzare.

    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece este încălcat principiul constituţional al statului de drept prin afirmarea imperativă a aplicabilităţii principiului lex fori faţă de legislaţiile cu care România nu are nicio legătură, ceea ce poate afecta grav credibilitatea unei hotărâri pronunţate în România împotriva unei persoane fizice sau juridice din afara zonei Uniunii Europene. Una dintre condiţiile existenţei unui stat de drept este aceea ca hotărârile pronunţate de către instanţele din statul respectiv să fie credibile pe plan internaţional şi recunoscute pretutindeni. Or, o normă de drept prin care se transmite că în România orice cetăţean român poate să solicite constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist (comerciant) este o normă care prejudiciază imaginea statului de drept în România.

    7. În continuare apreciază că, dacă norma criticată ar fi avut aplicabilitate doar pentru spaţiul teritorial al Uniunii Europene, zona cu care România doreşte să îşi armonizeze legislaţia, poate că o discuţie referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor legale criticate la nivelul Uniunii Europene ar fi putut fi discutată de reprezentanţii României cu cei ai celorlalţi membri ai Uniunii.

    8. Se mai susţine că se încalcă şi principiile general admise ale dreptului internaţional, reglementarea criticată conducând la situaţii absurde, inechitabile din punctul de vedere al dreptului internaţional pentru comercianţi, care, dacă ar cunoaşte textul legal criticat, ar deveni reticenţi în a mai vinde produse de orice fel cetăţenilor români.

    9. Judecătoria Piatra-Neamţ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Arată că raţiunea instituirii cazului de competenţă teritorială alternativă prevăzut de dispoziţia legală criticată o constituie protecţia consumatorului, prezumat a avea o poziţie mai slabă din punct de vedere economic şi al accesului la informaţii decât profesionistul cu care contractează. În considerarea acestei situaţii s-a acordat dreptul de a alege între instanţele deopotrivă competente consumatorului.

    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.