Inapoi la Cautare

DECIZIE 700 /2015


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XV alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 19.08.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (19.08.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	
     Augustin Zegrean           - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XV alin. (4) raportat la alin. (7) al aceluiaşi articol din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Ioan Dinu în Dosarul nr. 1.590/306/2014 al Tribunalului Sibiu - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 156D/2015.

    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 676 din 13 noiembrie 2014, nr. 705 din 27 noiembrie 2014 şi nr. 489 din 23 iunie 2015.

                            CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

    4. Prin Încheierea din 8 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.590/306/2014, Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XV alin. (4) raportat la alin. (7) al aceluiaşi articol din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare. Excepţia a fost ridicată de Ioan Dinu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsă contestaţia la executare.

    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. XV alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 sunt în contradicţie cu alineatul 7 al aceluiaşi articol, potrivit căruia plăţile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită se efectuează cu respectarea prevederilor alin. (1)-(6). Per a contrario, cele pentru care a fost demarată executarea silită până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă nu sunt supuse eşalonării. Deşi din economia articolului XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 rezultă că a fost dispusă eşalonarea plăţilor sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti pentru care nu a fost iniţiată executarea silită până la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, alineatul 4 prevede că, pe durata eşalonării, orice executare silită se suspendă. Or, în condiţiile în care, în acest context, nicio executare silită nu poate începe, cu atât mai mult aceasta nu poate fi suspendată. Prin urmare, alineatul 4 permite suspendarea executării silite iniţiate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014, în contradicţie cu alin. (7) al aceluiaşi articol. Astfel, norma criticată nu îndeplineşte criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, exigenţe reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 23 septembrie 1998, pronunţată în Cauza Petra împotriva României, sau Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit. În acelaşi sens invocă prevederile art. 8 alin. (4) şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Viciul de redactare a prevederilor legale criticate determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenţa sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.

    6. Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece se încalcă, prin prisma lipsei de claritate, precizie şi previzibilitate a normei criticate, principiul liberului acces la justiţie şi al securităţii raporturilor juridice în ce priveşte procedurile de executare silită, demarate anterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, precum şi principiul neretroactivităţii legii civile.

    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                        CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.