Inapoi la Cautare

DECIZIE 505 /2015


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 26.04.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (26.04.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	
     Augustin Zegrean       - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Fabian Niculae - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, excepţie ridicată de Societatea "Victoria Casa" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.349/3/CA/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 282D/2015.

    2. La apelul nominal se prezintă, pentru Societatea "Victoria Casa" - S.R.L. din Bucureşti, doamna avocat Diana Jirloianu din Baroul Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, iar pentru partea Direcţia Generală Impozite şi Taxe a Sectorului 3, domnul consilier juridic Avramică Sandu Manea, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentanţilor părţilor prezente. Reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate arată că dispoziţiile legale criticate sunt discriminatorii, operând o distincţie nejustificată între proprietarii de imobile monumente istorice şi cei ce deţin ansambluri de monumente istorice. Reprezentantul Direcţiei Generale Impozite şi Taxe a Sectorului 3 solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că legea este foarte clară.

    4. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că enumerarea de către legiuitor a situaţiilor în care nu se datorează impozit nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale invocate.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

    5. Prin Încheierea din 16 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 17.349/3/CA/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, excepţie ridicată de Societatea "Victoria Casa" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unui act administrativ fiscal.

    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat instituie o discriminare între proprietarii de clădiri calificate potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 422/2001 ca fiind monumente istorice - categoria monumente, care sunt scutiţi în totalitate de plata impozitului pe clădiri, pe de o parte, şi proprietarii de clădiri calificate potrivit art. 3 lit. b) din Legea nr. 422/2001 ca fiind monumente istorice - categoria ansamblu arhitectural, care nu beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădiri, pe de altă parte.

    7. Se mai arată că, exceptând textul de lege criticat, Legea nr. 422/2001 nu face nicio altă distincţie între proprietarii de clădiri - monumente istorice, şi proprietarii de ansambluri arhitecturale - monumente istorice, astfel cum sunt definite în art. 3 lit. a) şi b) din Legea nr. 422/2001, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile cu privire la construcţiile deţinute în proprietate. Astfel, potrivit art. 4 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ, ambele categorii de proprietari sunt obligate să acorde un drept de preempţiune statului, la vânzarea acestora. Se mai arată că textul de lege criticat a fost modificat în sensul criticat prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate prin art. I pct. 43 din Legea nr. 259/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, iar, pe de altă parte, textul de lege criticat nu este corelat cu prevederile art. 250 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care nu face nicio distincţie între clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, şi pentru care nu se datorează impozit.

    8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate arătând că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, se apreciază că enumerarea condiţiilor în care cetăţenii nu datorează impozit nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale invocate.

    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.