Inapoi la Cautare

DECIZIE 461 /2015


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 26.04.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (26.04.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	
     Augustin Zegrean          - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi în Dosarul nr. 11.377/233/2014 al Judecătoriei Galaţi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.416 D/2014.

    2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că textul criticat nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, întrucât orice persoană urmărită penal poate opta pentru încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar apoi, dacă rezultatele încheierii acestui acord o nemulţumeşte, poate solicita aplicarea procedurii privind recunoaşterea învinuirii în faţa instanţei de judecată. Referitor la regimul sancţionator prevăzut în cadrul celor două instituţii, se susţine că acesta nu prezintă probleme de constituţionalitate, autorul solicitând, de fapt, instanţei de contencios constituţional să legifereze cu privire la limitele pedepselor ce pot fi aplicate în cadrul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. Se arată, totodată, că textul criticat nu este imprevizibil, întrucât, prin Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014, pronunţată în soluţionarea unei chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, cu putere de principiu, că reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute în cazul procedurii recunoaşterii învinuirii nu se aplică în privinţa acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

                           CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

    4. Prin Sentinţa penală nr. 2.682/2014, pronunţată în Dosarul nr. 11.377/233/2014, Judecătoria Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei sesizări a Judecătoriei Galaţi cu privire la un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013, prin abrogarea prevederilor art. 488 alin. (3) din Codul de procedură penală, creează o situaţie de inechitate în aplicarea tratamentului sancţionator al persoanelor care au aceeaşi poziţie procesuală, dar se află în momente diferite ale procesului penal, respectiv cele care, în timpul urmăririi penale, încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi cele care, în timpul cercetării judecătoreşti, recunosc săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu. Se arată că, în realitate, faza procesuală în care se află fiecare dintre aceste persoane nu ar trebui să prezinte relevanţă, din perspectiva regimului sancţionator aplicat, deoarece, prin reglementarea acestor instituţii, legiuitorul a urmărit să scurteze durata procesului penal, instituind atât pentru persoanele care încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, cât şi pentru cele care îşi recunosc vinovăţia în faţa instanţei de judecată beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă, intenţie exprimată în expunerea de motive ce însoţeşte proiectul Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Se susţine că, prin urmare, subiecţii aceluiaşi tip de raport juridic beneficiază, prin intrarea în vigoare a textului criticat, de un regim juridic diferenţiat, care nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă.

    6. Se arată că, în acest fel, dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală devin lipsite de eficienţă în cazul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. Se observă, totodată, faptul că prevederile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 au dus la pronunţarea unor soluţii contradictorii de către instanţele de judecată în privinţa aplicării art. 396 alin. (10) anterior menţionat.

    7. Pentru toate aceste motive, se susţine că textul criticat este discriminatoriu, încalcă dreptul la un proces echitabil al părţilor şi lipseşte de claritate şi de previzibilitate legea procesual penală, cu consecinţa aplicării neunitare a acesteia.

    8. Judecătoria Galaţi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, prin intrarea în vigoare a textului criticat, care abrogă prevederile art. 488 alin. (3) din Codul de procedură penală, norma procesual penală nu a devenit imprevizibilă şi neclară. Se subliniază că, de altfel, dispoziţiile art. 488 alin. (3) anterior referit nu au fost niciodată în vigoare, fiind abrogate prin Legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală, nefiind cunoscute de către destinatarii legii. Se observă că prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 25 din 17 noiembrie 2014 s-a realizat uniformizarea aplicării neunitare a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, la care se face referire în susţinerea excepţiei. Se arată, de asemenea, că aplicarea unor pedepse diferite persoanelor ce recunosc săvârşirea faptelor şi doresc să fie judecate pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, prin încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, pe de o parte, şi celor cărora li se aplică procedura de recunoaştere a vinovăţiei prevăzută la art. 375 din Codul de procedură penală, pe de altă parte, nu este de natură a încălca principiul egalităţii. Se observă că prin aplicarea procedurii reglementate la art. 375 din Codul de procedură penală se poate ajunge la o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, prin reţinerea unor circumstanţelor atenuante. Or, pentru ca cele două categorii de persoane la care se face referire să se afle în situaţii juridice identice, ar fi necesar ca, şi cu ocazia încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, să se poată ţine cont de circumstanţele atenuante. Însă acest lucru nu este posibil, întrucât, în aceste condiţii, procurorul s-ar transforma într-un judecător al cauzei, procedând la individualizarea pedepsei, fapt ce ar contraveni prevederilor art. 3 coroborate cu cele ale art. 7 din Codul de procedură penală, referitoare la separarea funcţiilor judiciare şi la obligativitatea punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale.

    9. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                          CURTEA,
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.