Inapoi la Cautare

DECIZIE 393 /2019


cu privire la obiecţiile de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 18.08.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (18.08.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	

┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu│- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate.

    2. Sesizarea a fost formulată de un număr de 89 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie,
 art. 11 alin. (1) lit. A.a)
 şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992
 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.347 din 25 aprilie 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.107A/2019.

    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate autorii sesizării prezintă modul de derulare a procedurii legislative la Senat şi, respectiv, la Camera Deputaţilor, după care procedează la expunerea motivelor de neconstituţionalitate, structurate în raport cu textele constituţionale pretins încălcate.

    Motive de neconstituţionalitate extrinsecă

    (1) Încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Constituţie
, care consacră principiul bicameralismului

    4. Se arată că, în cadrul procedurii parlamentare, legea supusă criticilor de neconstituţionalitate a fost modificată în Camera decizională, respectiv în Camera Deputaţilor, prin adoptarea unor amendamente care schimbă, în mod esenţial, conţinutul juridic al normelor adoptate de Senat, în calitate de primă Camera sesizată. Se invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 561 din 18 septembrie 2018
, precum şi cauzele la care aceasta trimite.

    5. Punctual, se arată că art. 2 din lege a fost modificat în sensul că fac obiectul de reglementare al legii toate terenurile publice sau private enumerate acolo, ceea ce reprezintă „o modificare esenţială a conţinutului textului normativ, deoarece prin interpretare teleologică se relevă faptul că iniţiatorul a avut în vedere derogări fiscale aplicabile numai terenurilor proprietate privată“. Potrivit Constituţiei
 şi dispoziţiilor Codului civil
, proprietatea publică este inalienabilă, insesizabilă, imprescriptibilă şi, pe cale de consecinţă, orice modificare a conţinutului acesteia are un impact semnificativ asupra relaţiilor sociale, aşa încât această modificare trebuia dezbătută şi de prima Cameră sesizată. Se apreciază că, prin completarea realizată de Camera Deputaţilor, a fost afectată şi configuraţia actului normativ, generând o formă deosebită de forma adoptată de Senat. Tot astfel, modificarea efectuată la art. 3 din lege schimbă conţinutul juridic al reglementării, textul adoptat de Senat având semnificaţia juridică a unei exproprieri a statului în favoarea unităţilor administrativ-teritoriale, ceea ce evidenţiază o diferenţă esenţială, de conţinut juridic şi de formă, între textul adoptat de Senat şi cel adoptat de Camera Deputaţilor. Se apreciază că o situaţie identică se deduce din analiza art. 5 alin. (1) din lege. Astfel, derogării privind scutirea de la plata „taxei pe teren“ reglementate în forma Senatului i se ataşează, în forma Camerei Deputaţilor, regimul juridic al „ajutorului de stat“, în sensul că taxa menţionată ar constitui un ajutor de stat. Or, între acordarea unei scutiri legale de la plata unei taxe pe valoarea unui imobil şi aplicarea schemelor de ajutor de stat, pe durată determinată, conform art. 107 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană
, există diferenţe esenţiale de conţinut juridic între forma art. 5 alin. (1) adoptată de Senat şi forma aceluiaşi articol adoptat de Camera Deputaţilor, ceea ce reclamă o nouă analiză a textului normativ de către Camera de reflecţie, Senatul. Se invocă aceleaşi argumente cu referire la modificările efectuate în Camera decizională în privinţa art. 7 şi art. 10 din lege, arătându-se totodată că „diferenţele de conţinut juridic şi de formă adoptate de Senat în raport cu cele adoptate de Camera Deputaţilor sunt de neînlăturat în privinţa art. 8 din legea supusă controlului de constituţionalitate“. Ceea ce în forma Senatului reprezintă o normă de trimitere privind aplicarea regimului fiscal prevăzut de art. 267 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
 devine, în forma Camerei Deputaţilor, o normă derogatorie de la aplicarea regimului fiscal prevăzut de acelaşi Cod, fără a se indica sursa de finanţare a aplicării derogatorii menţionate. Consecinţa firească a adoptării unei asemenea reglementări direct în Camera decizională este retrimiterea acestei norme spre dezbatere şi aprobare în Camera de reflecţie. În concluzie, se arată că legea criticată este neconstituţională în ansamblul său, fiind adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.

    (2) Încălcarea art. 138 alin. (5) din Constituţie
, referitoare la obligaţia stabilirii sursei de finanţare pentru orice cheltuială bugetară, cu trimitere, prin jurisprudenţa invocată, la prevederile art. 111 alin. (1) din Constituţie
, privind informarea Parlamentului

1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.