Inapoi la Cautare

DECIZIE 295 /2015


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 26.04.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (26.04.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC




	

    Daniel Marius Morar - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Simina Popescu - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, excepţie ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Călăraşi în Dosarul nr. 1.720/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.003D/2014 al Curţii Constituţionale.

    2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Marius Gheorghe, şef serviciu în cadrul Direcţiei generale juridice şi relaţia serviciul contencios, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care precizează că unul dintre motivele esenţiale care a stat la baza emiterii Ordonanţei Guvernului nr. 14/2013 a fost creşterea absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune, fiind necesară utilizarea în integralitate a fondurilor alocate României. De asemenea menţionează că, în prezenta cauză, criticile de neconstituţionalitate se fundamentează, în principal, pe modalitatea de interpretare şi sfera de aplicare a prevederilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2013, neexistând un motiv serios şi efectiv cu privire la neconstituţionalitatea acestui text de lege în raport cu art. 16 şi 53 din Constituţie. Depune note scrise.

    4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că prevederile de lege criticate reprezintă opţiunea legiuitorului preocupat de buna gestionare a sumelor cuprinse în bugetul de stat.

                               CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

    5. Prin Sentinţa civilă nr. 1.905 din 16 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.720/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice. Excepţia a fost ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Călăraşi într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui act administrativ - Nota privind neîncadrarea în prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 14/2013 a Direcţiei generale programe europene şi a unei decizii emise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare are loc doar pentru contractele de achiziţie publică care au făcut obiectul verificării în concordanţă cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Totodată, susţine că această verificare a procesului de atribuire a contractelor se face în mod selectiv, potrivit prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2006, astfel încât, numai dacă Ministerul Finanţelor Publice ar fi selectat verificarea procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică în cauză, atunci acestea ar fi făcut obiectul verificării şi emiterii, dacă era cazul, a avizului consultativ. Prin urmare, numai în aceste condiţii, ar fi putut beneficia de prevederile art. 2 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2013, care se aplică beneficiarilor de fonduri europene, pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice. Consideră că "prevederile art. 2 alin. (4) lit. a) se interpretează în sensul delimitării şi îngrădirii accesului beneficiarilor de fonduri europene la posibilitatea suportării de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate".

    7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul constituţionalităţii textului de lege criticat şi arată că, din întreaga reglementare a prevederilor art. 2 alin (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2013, nu rezultă o încălcare a dispoziţiilor art. 16 şi 53 din Constituţie. De altfel, modalitatea de formulare a excepţiei de neconstituţionalitate vizează modul de interpretare a prevederilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2013 şi sfera de aplicare a acestor prevederi legale, nefiind decelată o critică efectivă cu privirea la neconstituţionalitatea acestor texte de lege prin raportare la prevederile art. 16 şi 53 din Constituţie.

    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

    9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care reţine că, prin art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2013, legiuitorul a reglementat numai anumite situaţii detaliate expres, în care se aplică prevederile ordonanţei. Potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 14/2013, ţinând cont şi de normele de aplicare ale acesteia, precum şi de alte reglementări în domeniu, rezultă faptul că, pentru a se suporta din bugetul statului sumele aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor, procedurile de achiziţie iniţiate de autorul excepţiei ar trebui să îndeplinească următoarele condiţii cumulative: "1. sumele să rezulte din corecţiile financiare aplicate conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora; 2. procedura de achiziţie să fie iniţiată înainte de data de 10 iunie 2011; 3. procedura de atribuire să fi făcut obiectul verificării de către UCVAP/CVAP şi să nu existe un aviz consultativ emis de acestea, în conformitate cu art. 4 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2006; 4. implementarea proiectului să fie finalizată; 5. sumele să fie recuperate la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2013; 6. să se prezinte o copie a contestaţiei administrative formulate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011". În speţă, niciuna dintre cele trei proceduri de achiziţie publică nu a făcut obiectul verificării UCVAP/CVAP, deoarece valoarea estimată a respectivelor contracte de achiziţie s-a situat sub pragul valoric prevăzut de art. 124 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Astfel, în situaţia în care procedura de achiziţie nu a făcut obiectul verificării UCVAP/CVAP şi pentru care nu există un aviz consultativ emis de acestea, în conformitate cu art. 4 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2006, nu se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 14/2013.

    10. Invocând considerente de principiu din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind egalitatea în drepturi, Guvernul consideră că art. 2 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2013 nu instituie o discriminare. Măsurile fiscal-bugetare reglementate prin acest act normativ sunt unele speciale, iar condiţiile de aplicare a acestora sunt prestabilite de lege şi trebuie îndeplinite în mod cumulativ. Pentru aceleaşi argumente arată că nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 53 din Legea fundamentală.

1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.