Inapoi la Cautare

DECIZIE 291 /2015


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 22.05.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (22.05.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	

    Daniel Marius Morar - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Otto Hans Henning şi Margareta Sabina Henning în Dosarul nr. 833/57/2012* al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 919D/2014.

    2. La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

    3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, autorii excepţiei au depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, iar partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, ca urmare a admiterii acesteia prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, prin care Curtea a constatat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate. Solicită, de asemenea, respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în forma actuală, şi menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

    5. Prin Încheierea nr. 65 din 17 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 833/57/2012*, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost invocată de reclamanţii-recurenţi Otto Hans Henning şi Margareta Sabina Henning într-o cauză având ca obiect recursul împotriva sentinţei prin care s-a respins acţiunea introdusă la data de 30 august 2012, prin care autorii solicitaseră obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire ca urmare a faptului că prin Dispoziţia de primar din 1 aprilie 2008 s-a respins cererea de restituire în natură şi s-a propus acordarea de despăgubiri.

    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată că sunt beneficiarii Dispoziţiei emise de primar la data de 1 aprilie 2008 prin care s-a respins cererea de restituire în natură şi s-a propus acordarea de despăgubiri, astfel încât au depus cerere în acest sens la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cerere ce nu a fost soluţionată, prin urmare au sesizat instanţa de judecată. În acest context prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, care reglementează cu privire la competenţa Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în condiţiile în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titluri de despăgubire pentru alţi solicitanţi, aduc atingere principiului securităţii raporturilor juridice civile consacrat de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

    7. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalităţii dreptului recunoscut de autoritatea administrativă şi evitarea situaţiilor generatoare de inechităţi care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001. De asemenea, de vreme ce nu s-a obţinut titlul de despăgubire, nu există un drept efectiv, ci numai aşteptarea solicitanţilor de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege.

    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

    9. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, făcând referire la considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014.

    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.