Inapoi la Cautare

DECIZIE 10 /2019


referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, art. 342 alin. (6) din Codul penal şi art. 549^1 din Codul de procedură penală


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 19.06.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (19.06.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC


    2. Examenul jurisprudenţial. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

    Prin cererea de recurs în interesul legii s-a arătat că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional, s-au evidenţiat două orientări ale practicii judiciare.

    2.1. Într-o primă orientare a practicii s-a considerat că, în procedura prevăzută de art. 315 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală
, judecătorul de cameră preliminară analizează exclusiv îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal
, ţinând cont de concluziile la care a ajuns organul de urmărire penală cuprinse în ordonanţa de clasare rămasă definitivă cu referire la existenţa infracţiunii, şi dispune confiscarea specială a armelor şi muniţiei deţinute după expirarea valabilităţii permisului de armă şi nedepunerea acestora în termen de 10 zile de la momentul expirării la un armurier autorizat.

    Acest punct de vedere a fost împărtăşit de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală (opinie majoritară), Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Târgu Mureş (opinie majoritară), Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Alba Iulia, în acelaşi sens fiind Tribunalul Bucureşti (opinie majoritară), Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Timiş, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Maramureş, Judecătoria Făget, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Olteniţa, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Buzău, Judecătoria Sinaia, Judecătoria Iaşi (opinie majoritară), Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Zalău (opinie majoritară) şi Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

    S-a apreciat de către instanţele care au îmbrăţişat această orientare jurisprudenţială că, potrivit art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal
, sunt supuse confiscării speciale bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală, or, deţinerea de arme de către o persoană căreia dreptul de a deţine arme şi muniţii i-a expirat este interzisă de lege, interdicţia fiind stabilită de legiuitor prin incriminarea faptei.

    2.2. Într-o a doua orientare a practicii, instanţele de judecată au stabilit că posesorul armei este în situaţia de a o deţine în contradicţie cu normele legale la expirarea termenului de 10 zile care curge însă de la data luării la cunoştinţă a anulării dreptului de deţinere a armei, iar nu de la momentul expirării perioadei de valabilitate a permisului de armă în considerarea dispoziţiilor Legii nr. 295/2004
 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar întrunirea sau neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal
 trebuie să fie analizată în raport cu această împrejurare.

    În acest sens s-au pronunţat Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Galaţi (opinie majoritară), precum şi Tribunalul Prahova (opinie majoritară), Tribunalul Braşov, Tribunalul Covasna, Tribunalul Arad, Tribunalul Iaşi (opinie majoritară), Tribunalul Vaslui, Judecătoria Timişoara (opinie majoritară), Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Teleorman şi Judecătoria Ploieşti.

    În susţinerea acestei opinii s-a arătat că deţinerea armelor şi muniţiilor nu devine nelegală după împlinirea termenului de 10 zile calculat de la data expirării perioadei de valabilitate a permisului de portarmă. Problema confiscării speciale în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal
 se poate discuta cu referire la infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 342 alin. (1) ş
i (2) din Codul penal
, nu şi atunci când norma de incriminare sancţionează omisiunea depunerii armelor şi muniţiilor la un armurier autorizat. Armele şi muniţiile sunt bunuri a căror deţinere nu este interzisă de legea penală [dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal
 având în vedere bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală], însă deţinerea lor trebuie supusă unei proceduri de autorizare în condiţiile Legii nr. 295/2004
 privind regimul armelor şi muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    Ca atare, în situaţia infracţiunii prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal
 nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal
 pentru luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, cu consecinţa respingerii propunerii procurorului şi a restituirii bunurilor ridicate.
<   1   2   3   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.